Douamiiosutanouazeci de zile

Douamiiosutanouazeci de zile au trecut, cincizecisidouademiicincisutesaizeci de ore si treimilioaneosutecincizecisitreidemiisasesute de secunde de atunci. Sau au trecut doar cativa ani si cifrele astea nu sunt corecte. Au trecut oricum peste doua mii de dimineti innorate sau insorite, o mie de zile de fericire si o mie de tristete, sase sute de zile bune si treizeci de zile la pat, o suta de nopti despre care nu-si aminteste nimic si patru despre care nu vreau sa-si aminteasca.
Doua sute de nopti a caror amintire il face sa zambeasca. Cincisute de ore cu creierul blocat, patruzecidemii cu mintea limpede. Douamii de zile de greseli in fiecare zi, douamii de zile de fapte bune, o mie de zile de fapte rele. Toate astea fiindca acum douamiiosutanouazeci de zile a hotarat ca durerea de a fi trait alte spatemiipatrusuteoptzecisidoua de zile nu este suficienta ca sa isi piarda speranta. O clipa.

Si atunci, fiindca nu poate plange, in clipele acelea se imputineaza gesturile frumoase, dispare frumusetea, stransa bine in masca incruntata/melancolica.
Treceau masini, treceau oameni.
Vezi, inima ii e facuta bucatele si nu se poate abtine.
Trebuie ca toate lucrurile acelea faramitate dinauntru sa se poata aduna si lipi cumva la loc. Trebuie.
Na vida so resta seguir, um risco, um passo, um gesto, um rio afora.