Un pas inapoi

Billy traversa Strada 52 către Delmonico. În localul de pe vremea lui Fitzgerald ( şi Zelda ) îl aştepta Cathy. Ar fi vrut să păţească ceva care să îl oprească din drum, sã se întâmple ceva grav, să îl calce o maşină sau aşa ceva, altă scuză nu mai exista. De data asta trebuia să se întâmple. Pe când trecea pe strada aproape pustie, Billy îşi amintea toate celelalte dăţi în care traversase un bulevard, o stradă sau un parc, de câte ori urcase un munte, sau trecuse un râu ca să o întâlnească pe Cathy. Cathy, frumoasă, Cathy cu părul blond, aproape alb, strălucind în soare, Cathy veselă, aşteptându-l cu plăcintă de mere, Cathy supărată, străpungându-l cu cuţitul de pâine, pe care îl ştergea apoi de şorţ cu o mişcare nepăsătoare.
Oricum, nu mai e cale de întoarcere, îşi spuse el şi grăbi pasul. Ploua cu picături mari, neobişnuite în oraşul acesta în care totul murea în aer. Chiar începea să se întrebe cum de apa mai ajungea să atingă pământul. La semafor îl aşteptau vechile lui prietene : minciuna, ura, trădarea, crima, şi , mai rea decât toate, dragostea cea rânjită, caricatura unei Cathy bătrâne. Ştiau cu toatele ce vrea să facă şi se strânseseră în jurul lui, să îl petreacă, să îl batjocorească sau să îl încurajeze, cum o făcuseră de-a lungul întregii sale vieţi. Fiecare îl întreba ceva, fiecare îi amintea o întâmplare veche. Îţi aminteşti, spunea minciuna, de câte ori am fost noi iubiţi, de câte ori am fost singurul tău liman ? Da, da, râdea şi trădarea, am fost şi eu atunci cu voi, îţi aminteşti de Connie, de Sylvia, îţi aminteşti de Mary şi de Morris ? Crima nu vorbea, dar păşea exact cu pasul lui şi îl privea în ochi. Nu spunea nimic, dar Billy îşi amintea. De Cathy râzând la braţ cu Sylvia, sărutându-l într-o seară pe Morris pe obraz, îşi amintea totul. Iar deasupra lui, hohotind, zbura dragostea care se distra cel mai tare. Crima făcu o plecăciune şi dispăru, iar Billy strigă după ea „ nu pot să o fac singur”. Mai târziu, când ajunse pe bordura din faţa lui Delmonico, dragostea i se aşeză înainte cu figura cea îmbătrânită şi schimonosită a lui Cathy, care ţinea în braţe sufletul lui. Nu mai avea nevoie de nici o scuză. Atunci făcu Billy un pas înapoi.